Descriere
Proprietăți fizico-chimice: lichid limpede, omogen, mobil, de culoare mov–pal, cu un conținut de acid 2,4 D de 600 g/l.
Mod de acțiune: Auxinele conținute de erbicidele fenoxi fac posibilă combaterea marii majorități a buruienilor dicotiledonate anuale și perene fără a crea rezistență. În amestec cu alte erbicide, contribuie decisiv la managementul activ de rezistență în programele de combatere integrată. Dicopur D este un erbicid sistemic, de tip hormonal, care se absoarbe prin frunze. O parte din substanța activă este transportată spre frunze iar cealaltă spre rădăcini. Datorită excesului de auxine, metabolismul buruienilor devine extrem de ridicat. Erbicidul determină o dezvoltare anormală a celulelor (creșterea devine necontrolabilă), inhibă respirația și dezvoltarea sistemului radicular al buruienilor. Viteza de translocare a erbicidului depinde de doza aplicată, talia buruienilor și, în mod special, de condițiile climatice (umiditate, temperatură), înainte și după tratament.
Dicopur D este omologat în România conform tabelului de mai jos:
|
CULTURA |
BURUIENI COMBĂTUTE |
DOZA (L//HA) |
|
Grâu |
Buruieni dicotiledonate anuale şi perene, sensibile la 2,4 D: Chenopodium album, Capsella bursa-pastoris, Thlaspi arvense, Atriplex sp., Raphanus raphanistrum, Urtica sp., Papaver rhoeas, Sonchus oleraceus. |
1 l/ha – se aplică postemergent, primăvara, de la stadiul de 3 frunze până la sfârșitul înfrățitului. (BBCH 13-29) |
|
Porumb |
Buruieni dicotiledonate anuale şi perene, sensibile la 2,4 D: Chenopodium album, Cirsium arvense – MS*, Convolvulus arvensis – MS, Polygonum sp. – MS, Stellaria – MS |
1 l/ha postemergent, de la stadiul de la 3 până la 6 frunze (BBCH 13-16) |
Mod de utilizare: Dicopur D se aplică în postemergență, în vegetație, pe vreme calmă, când temperatura este de peste 15°C, conform omologării produsului. La cerealele păioase, se aplică de la stadiul de 3 frunze al plantelor până la sfârșitul înfrățitului (BBCH 13-29). La porumb, administrarea erbicidului se va face primăvara, când plantele de porumb au 3 – 6 frunze, iar buruienile sunt în stadiul de rozetă – Cirsium arvense (Pălămidă) <10 cm. Cantitatea de soluție recomandată a se aplica pe suprafața de un hectar este cuprinsă între 200 – 400 litri. În condiții de secetă se aplică 400 l soluție/ha.
Compatibilitate: Erbicidul Dicopur D este compatibil cu alte erbicide, fungicide și insecticide. Înainte de folosire se recomandă efectuarea unui test practic de compatibilitate respectând dozele indicate pe etichetă. Se recomandă consultarea tabelelor de compatibilități.
Rotația culturii: În condiții climatice normale nu există restricții în rotația culturilor. Produsul persistă în sol 1 – 4 săptămâni
Măsuri de prim ajutor: Dacă vă simțiți rău, a se consulta medicul (dacă este posibil, i se arată eticheta).
După inhalare: A se permite persoanei afectate să respire aer proaspăt. A se consulta medicul.
După contactul cu pielea : A se spăla imediat cu săpun și cu multă apă. Îndepărtați îmbrăcămintea contaminată.
După contactul cu ochii : Clătiți imediat și îndelung cu apă, menținând pleoapele bine îndepărtate. Dacă iritarea ochilor persistă: consultaţi medicul.
După ingerare : Clătiţi gura. În caz de înghițire, se consultă imediat medicul și i se arată ambalajul/eticheta. NU provocaţi voma.




